Ministerul Educației din Turcia a falsificat date în arhivele sale şi aceasta la scurt timp după ce un ilustru profesor de fizică (demis din funcţie ca urmare a opresiunii de după puciul de anul trecut) s-a înecat împreună cu cei 4 membri ai familiei sale, încercând să fugă în Grecia, pentru a evita asprele persecuţii ale regimului lui Erdogan.

Hüseyin Maden

Hüseyin Maden, un profesor în vârstă de 40 de ani din provincia Kastamonu, a fost demis prin decret de urgență (emis de guvern).

Din păcate, dânsul s-a înecat în mare împreună cu soția sa, Nur Maden (care lucra tot ca profesor şi care a ajuns să fie concediată din aceleaşi motive ca soţul ei).Cei trei copii (care nu aveau decât 13, 10, respectiv 7 ani) au împărtăşit soarta părinţilor.

Familia încerca să ajungă pe insula grecească Lesbos într-o barcă pe care profesorul o cumpărase cu ultimii bani pe care-i avea. Incidentul a ajuns să fie difuzat la știri la numai câteva zile după ce corpurile victimelor au fost  aduse de valuri pe coasta insulei, provocând reacții negative atât din partea opoziției, cât și din partea cercurilor pro-guvernamentale.

La scurt timp după ce articolele s-au răspândit pe internet, Ministerul Educației a acționat rapid, ştergând de pe site-ul acestuia o declarație postată în urmă cu 2 ani, în care i se aduceau laude lui Hüseyin Maden pentru implicarea sa activă în organizarea unui târg științific, la care a participat Zafer Sağ, pe atunci guvernatorul districtului Daday din Kastamonu.

„Târgul de știință TÜBİTAK [Consiliul de Cercetare Tehno-ştiinţifică] 4006, organizat de al nostru profesor de fizică Hüseyin Maden, a avut loc în perioada 22-23 mai 2015, graţie eforturilor profesorilor și studenților”, declarație care se găseşte pe site-ul Ministerului Educației de pe o pagină a liceului teoretic din Daday, un fost loc de muncă al profesorului decedat.

„Nu s-a găsit nimic” este eroarea ce apare când se accesează link-ul trimiţând către declaraţia de mai sus, la momentul actual (adică pe 24 noiembrie, Ziua Națională a Profesolui în Turcia).

İlgili resim„Ministerul Adevărului” (Minitrue) este unul dintre ministerele din Oceania din  celebra carte a lui George Orwel, romanul „1984”. Acest minister are rolul de a crea şi distribui propaganda, de a controla mass-media, de a manipula documentele istorice și de a produce dicționarele limbii simplificate „Newspeak”. Acolo lucrează personajul Winston Smith, fiind responsabil de furnizarea diverselor forme de mass-media consumatorilor din Oceania, prin intermediul cărora se implementează cultul personalităţii („Big Brother”) și se urmăresc interesele partidului.

Turcia a fost grav afectată de o lovitură de stat militară controversată din data de 15 iulie 2016, guvernul dând vina pe mișcarea lui Gülen – o acuzaţie pe care acesta din urmă o neagă cu vehemenţă.

Începând cu vara anului trecut, aproximativ 130.000 de persoane au fost reținute de poliţie (printre care şi 60.000 de cadre didactice universitare, judecători, medici, profesori, avocați, studenți, polițiști – oameni de toate categoriile), fiind arestate preventiv. În acelaşi timp, 150.000 de persoane și-au pierdut locurile de muncă, în cadrul unei campanii guvernamentale de „curățare” a instituțiilor statului de „terorişti”.

Mulți au încercat să fugă din Turcia pe căi ilegale, deoarece guvernul a anulat pașapoartele a mii şi mii de cetăţeni. Familia Maden era urmărită de poliție pentru presupusele legături cu mișcarea Gülen; din nefericire, au sfârşit prin a se îneca în Marea Egee. Înainte de a se petrece această tragedie, Mustafa Zümre, un specialist IT turc, s-a înecat în râul Evros dintre Grecia și Turcia, încercând să scape de măsurile dure, represive, aplicate necruţător după puci.

İlgili resim

Ministerul Adevărului se referă la o instituţie propagandistică fictivă, însărcinată să falsifice evenimentele istorice, pentru a putea fi în conformitate cu ideologia guvernului, în romanul distopic al lui George Orwell, „1984”.

SURSA: Turkey Purge

Turkey’s ‘Ministry of Truth’ in action: Drowned teacher’s accomplishment record removed

 

Povestea familiei Maden, care s-a înecat în Marea Egee, în timp ce fugea de torturile lui Erdogan