Marş de amploare împotriva lui Erdogan la Frankurt

Circa 9.000 de membri ai comunității kurde din Germania au participat sâmbătă la un marș pro-democrație și împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în replică la recentele evoluții politice din Turcia, informează Reuters și DPA.

Protestatarii au strigat „Erdogan, terorist” și „libertate pentru Ocalan”, o referire la Abdullah Ocalan, liderul încarcerat al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, formațiune considerată grupare teroristă de către UE, SUA și Turcia și interzisă în Germania), iar mulți au fluturat steaguri pe care era imprimat chipul lui Ocalan.

Sub sloganul „Nu dictaturii — Da democrației și libertății”, protestatarii au mărșăluit pe străzi în două grupuri, pornind din centrul orașului.

Câteva sute de polițiști au fost desfășurați pentru a asigura securitatea protestului, despre care poliția a anunțat că a fost unul pașnicDe curând acelaşi tip de marş s-a produs şi în capitala Franţei.


http://www.dw.com/en/frankfurt-kurds-protest-against-erdogan/av-38009873

http://www.reuters.com/article/us-turkey-referendum-germany-kurds-idUSKBN16P0HQ

https://fr.sputniknews.com/international/201611051028549657-kurdes-paris-manifestation/