Cancelarul german Angela Merkel a salutat duminică eliberarea de către justiția spaniolă a unui scriitor german de origine turcă arestat la cererea Ankarei, subliniind că Turcia nu ar trebui să „abuzeze” de Interpol, relatează AFP și Reuters.

„Nu este corect și mă bucur foarte mult că Spania l-a eliberat”, a spus Merkel.

„Nu ar trebui să se abuzeze de organizații internaționale precum Interpolul în astfel de scopuri”, a declarat cancelarul pentru canalul RTL, referindu-se la cazul scriitorului german de origine turcă Dogan Akhanli, arestat sâmbătă în Spania la cererea Ankarei și eliberat condiționat duminică după protestele Berlinului.

Arestarea scriitorului, considerat un critic al autorităților de la Ankara, a fost anunțată inițial sâmbătă de Volker Beck, deputat din partea Verzilor germani, care a declarat că reținerea lui Akhanli arată că președintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă „să-și extindă puterea dincolo de frontierele țării sale, să intimideze vocile critice și să le urmărească peste tot în lume”.

Dogan Akhanli, care a scris inclusiv o triologie evocând genocidul armenilor, face obiectul unor persecuții în Turcia, a relatat publicația regională Kolner Stadt-Anzeiger.

http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/un-ecrivain-germano-turc-libere-apres-son-arrestation-en-espagne_1936444.html

http://www.ladepeche.fr/article/2017/08/19/2630860-espagne-liberation-conditionnelle-d-un-ecrivain-germano-turc.html