Primul ministru olandez Mark Rutte, a explicat sâmbătă riscul major de ordin public justificând interdicţia de venire a ministrului de externe turc.

Insistând cu cerbicie să-şi să facă campanie prin ţările occidentale printre turcii care sunt rezidenţi europeni, preşedintele Turciei reuşeşte să acutizteze fără precedent relaţiile diplomatice în UE. Un articol din Le Monde urmăreşte şirul faptelor.

Mevlut Cavusoglu prevăzuse o deplasare pentru sâmbăta trecută (11 martie), una pur electorală, la Rotterdam. Sarcina demnitarului este aceea de a convinge turcii din diaspora să fie de acord la referendumul viitor din Turcia care sporeşte aproape nelimitat atribuţiilor lui Erdogan.

Şeful diplomaţiei olandeze Bert Koenders, prevenise : „Nu vom participa la vizita vreunui responsabil guvernamental turc care doreşte să îşi facă campanie politică pentru referendum aici. Nici un fel de mijloace obişnuite în vederea unei vizite ministeriale nu vor fi furnizate”

Adică să fie de acord cu instaurarea dicaturii… şi din punct de vedere al „actelor„.

Autorităţile olandeze au realizat sursa uriaşă de tensiune în „susţinerea acestui referendum constituţional.”

Comunitatea turcă din Rotterdam care urma să cadă sub şarmul lui Mevlut Cavusoglu depăşeşte 400 000 de persoane!

Iată că guvernul olandez interzice venirea ministului turc. Răspuns: Ministrul (ce mai diplomaţie!…) ameninţă Olanda cu „grele sancţiuni ”împotriva Olandei .

Mevlut Cavusoglu

Nu numai Mevlut Cavusoglu a fost trimis de Erdogan în această operaţie diplomatică sinucigaşă ci şi Fatma Betül Sayan Kaya,ministra familiei care a afirmat că a fost blocată de poliţia olandeză la vreo 30 de metri de consulat, la venirea ei la Rotterdam, pe drumul dinspre Düsseldorf .

„Stau de patru ore şi poliţia nu mă lasă să intru în consulat. Mi s-a sugerat să mă reîntorc în Germania cât mai repede. Nu plec de aici până când nu voi reuşi să-mi întîlnesc concetăţenii măcar pentru cinci minute.”a declarat ministra pe postul NTV citat de Agence-France-Presse.

Miniştrii turci sunt siguri că în cinci minute vor convinge cetăţenii turci să renunţe la ultimele urme de democraţie din legea turcă, oferind totul pe tavă, unui regim autocrat care se profilează a fi unul dictatorial.

Ministra fusese deja expulzată în noaptea de sâmbătă spre duminică către Germania, a indicat primarul din Rotterdam.

Opinia publică admiră curajul primarului din Rotterdam , Ahmed Aboutaleb

Ea a fost recondusă la frontieră escortată de poliţia olandeză spre ţara pe unde a venit. Poliţia dispersat cu tunuri de apă o adunare de susţinere împotriva iterdicţiei venirii ministrului de externe. După câteva ore de calm, poliţiştii au intrat în forţă evacuând mia de manifestanţi din jurul consulatului turc .

Tensiunea plana încă de câteva zile, când în 9 martie şeful diplomaţiei olandeze Bert Koenders, prevenise: „Nu vom participa la vizita vreunui responsabil guvernamental turc care doreşte să îşi facă campanie politică pentru referendum aici. Nici un fel de mijloace obişnuite în vederea unei vizite ministeriale nu vor fi furnizate”:

Primul ministru olandez Mark Rutte, a explicat sâmbătă riscul major de ordin public justificând interdicţia de venire a ministrului de externe turc.

În principiu guvernul olandez nu e împotriva campaniilor de informare a cetăţenilor, inclusiv privitor la Referendumul din Turcia dar acest tip de adunare nu trebuie să contribuie la creşetera tensiunilor în societatea olandeză şi oricine ar vrea să organizeze aşa ceva trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor aşa încât ordinea publică şi securitatea să fie garantate.

Ministrul afacerilor externe din Olanda ceruse explicaţii referitor la regimul de spionare a rezidenţilor turci care au alte opinii decât cele de sustinere necondiţionată a guvernului turc. (Le ministre des Affaires étrangères néerlandais, Bert Koenders a demandé des explications à la Turquie concernant l’espionnage de résidents bataves d’origine turque).

Haga a asigurat că a încercat să găsească o soluţie acceptabilă, de exempu prin transformarea adunării într-un cu caracter privat în consulatul turc sau la ambasadă.

Dorinţa părţii turce este însă aceea de a face întălniri de mari proporţii care să rimeze cu stilul faraonic ales de Erdogan în ţara sa. Aşa încât în lipsa unei săli adecvate , întîlnirea de susşinere a referendumului a fost anulată de primarul din Rotterdam.

Reacţia turcă nu s-a lăsat aşeptată. Ambasada şi consulatul olandez din Turcia au fost înconjurate de forţele de ordine turce iar însărcinatul cu afaceri a fost convocat la Ankara. Ambasada olandeză, consulatul din Istanbul şi reşedinţa ambasadorului, a însărcinatului cu afaceri, şi a consulului au fost blocate de poliţie .

Preşedintele turc a promis să interzică responsabililor olandezi să mai intre în Turcia .Gândindu-se la afacerile turistice, preşedintele a anunţat că îi va lăsa pe turişti să vină…. Vocea pragmatismului a cîştigat încă odată.

La fel cum a făcut de curând în Germania, Erdogan a acuzat olandezii că sunt „fascişti” influenţaţi de „vestigiile nazismului.”

„Puteţi zice o dată, de două ori nu, dar poporul meu va termina prin a contracara manevrele voastre.Puteţi anula zborul ministrului meu de afaceri externe cât vreţi, dar o să vedeţi cum o să fie primite avioanle voastre în Turcia de acum înainte.”

Ameninţările dure, lipsite de orice fineţe diplomatică, cuvintele brutale şi lipsa oricărui tact diplomatic fac deja parte din stilul preşedintelui turc de derivă autoritară.

Cavusoglu s-a deplasat Metz, unde în sfârşit participă la o reuniune despre referendumul respectiv la o acţiune făcută de o asociaţie a turcilor .

Prefectura din Moeselle a autorizat-o, cu voie de la Ministerul de Afaceri Externe francez pentru că „nu prezintă o ameninţare de ordin pubic .”

Criza diplomatică dintre Olanda şi Turcia este deja acută. Conform sondajelor recente, partidul deputatului anti-islam Geert Wilders ar fi plasat pe locul doi.

Reamintim că ministrul de externe olandez a cerut explicaţii referitor la vânătoarea de vrăjitoare şi a prigoanei întreprinse asupra membrilor şi simpatizanţilor Hizmet de pe solul olandez.

Cleopatra Lorinţiu


 

Cleopatra Lorinţiu http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/03/11/tension-diplomatique-le-ministre-des-affaires-etrangeres-turc-empeche-d-atterrir-aux-pays-bas_5093110_3214.html#e8pbScZhUuE21KBo.99

https://francais.rt.com/international/35121-police-neerlandaise-empeche-ministre-turc-entrer-consulat-rotterdam

http://www.lunion.fr/20013/article/2017-03-11/turquie-crise-avec-les-pays-bas-qui-empechent-la-visite-de-cavusoglu

http://www.lunion.fr/node/20106