Nu există, probabil, obiectivitate absolută atunci când vorbim despre politică şi istorie. O umbră de subiectivism trebuie că transpare din tot ce se spune şi se scrie. Nu avem nici pretenţia de-a fi  „judecătorii” unor situaţii, totuşi, manipulările enorme, grozăviile vizibile nu ne pot lăsa indiferenţi. Dacă aş spune că marile drame ale secolului XX au fost posibile şi din cauza laşităţii unora, a fricii, a acelui dezinteres cu accente egoiste asta nu înseamnă că am deculpabiliza vreun pic vinovaţii principali doar că am arunca responsabilitate şi pe ceea ce se cheamă opinie publică.

Oare marile drame au fost posibile mereu numai din cauza maleficilor, a ahtiaţilor de putere, a dictatorilor înăscuţi? Intrebare retorică, desigur.

Am urmărit cu foarte mult interes situaţia din Turcia, escaladarea situaţiei din anii 2013-2014, am observat cum „laţul se strânge” în jurul gâtului celor care îndrăznesc să aibă o altă opinie, să pună în discuţie marile afaceri de corupţie , să ridice capul atunci când vine vorba despre drepturile omului şi respectarea lor.

Incă de la prăbuşirea Imperiului Otoman, de pe când Turcia era „bolnavul Europei” ţara a avut o specificitate şi numai mâna forte a reuşit să se impună. Puterea conferită armatei, şirul de lovituri de stat militare, au plasat-o într-o formă de excepţie. Toate luptele fratricide derulate aş zice la nesfârşit au fost însă parţial ignorate de opinia internaţională care a preferat să remarce partea pozitivă a deschiderii economice, a posibilului exemplu de ţară musulmană cu care se poate colabora iar această perpestivă s-a consolidat odată cu intrarea Turciei în NATO.

Multe au jucat în favoarea Turciei până când microbul puternic al dictaturii, al corupţiei la cel mai înalt nivel, al autocraţiei au devorat ţara.

3

Puciul eşuat despre care nu se ştie cum a fost declanşat dar se ştie cum a fost catalizat  are pereche în istoria secolului XX. Incendierea Reichstagului (27 februarie 1933) a fost un moment cheie în consolidarea  Germaniei naziste (că tot îi place preşeditenului turc să facă trimiteri la acea perioadă). Tentativa de puci din 15 iulie anul trecut, „darul de la Dumnezeu„ cum elocvent l-a calificat preşedintele Erdogan,dându-se de gol, a fost urmată de o represiune imediată, ţintită cu exactitate pe adversarii care erau de distrus.

Ei trebuiau stîrpiţi şi demonizaţi în acelaţi timp. Şi asta s-a întâmplat la un nivel de necrezut, distrugându-se fracţiuni din societate, ruinându-se sute de mii de vieţi.Principala ţintă a fost. Inamicul declarat, clericul şi învăţătorul musulman Gulen. Haosul a început să planeze peste societatea aruncată în derivă cu premeditare. Căci unde e haos e şi oportunitate.

La un an, revista germană Focus dezvăluie: La o jumătate de oră după ce a început să se tragă, serviciul secret britanic (GCHQ, Government Communications Headquarters) a interceptat apeluri telefonice, e-mailuri şi SMS-uri ale oficialilor guvernamentali turci în care spun că epurările vor începe în ziua următoare şi că Gulen ar trebui să fie prezentat ca instigatorul loviturii de stat din 15 iulie.”

nihat zeybekci (2)

Deci strategia era bine pusă la punct, mult praf în ochi, aruncat în ochii opiniei publice internaţionale, iar pe plan intern măsuri discreţionare. Ura a căpătat proporţii apocaliptice, ura aţâţată de activişti bine antrenaţi. Poate că ei, odată spălaţi pe creier, chiar cred ceea ce spun. Culura democratică e atât de fragilă dacă nu şi inexistentă încât, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”: Toate preceptele şi modurile de acţionare ale stalinismului sunt aplicate. Iată:”În luna August 2016, ministrul Zeybekci a vorbit în provincia Denizli şi Ușak în următorul mod: ,,Pe aceștia o să-i băgăm în așa fel de găuri, o să fie pedepsiți în așa fel, încât, cât vor mai respira nu o să mai vadă soarele lui Dumnezeu. Nu o să mai vadă deloc soarele. Nu o să mai audă nici un glas de om. O să se roage de noi să-i omorâm”.

Credeţi că e vorba despre Secolul XXI? Oare nu e o reminscenţă a Evului Mediu acest domn care-şi zice …demnitar, ministru?

Dar cei virulenţi, cei tiranici, cei fără milă (iarăşi amintim aici texte din „Cartea verde” a lui Horty Mikloş care promitea cam aceleaşi lucruri populaţiei româneşti din Transilvania dar şi asta se uită, văd…) au fost promovaţi în Turcia.

Diplomaţii cu conştiinţă, ofiţerii superiori din armată, generalii şi universitarii, jurnaliştii corecţi şi scriitorii,oamenii de afceri cu coloană vertebrală,  profesorii de liceu şi cei care distribuiau ziare, casnicele şi studenţii au fost opresaţi, inculpaţi, aruncaţi în detenţii, torturaţi, umiliţi, li s-au confiscat averile, li s-au distrus carierele, familiile lor au fost umilite, distruse, ostracizate.

4

Toate întrebările în legătură cu puciul eșuat adresate către guvern sunt lăsate fără răspuns. Nu au fost declarate și lămurite nici numele celor care au condus tentativa de puci. Șeful Statului Major și șeful Serviciului de Informații al statului turc nu au venit să dea declarații în fața comisiei pentru  puci a parlamentului (TBMM). În Turcia, dreptul și constituția și-au pierdut înțelesul. Turcia este condusă prin  decretele-legi promulgate după puciul eșuat odată cu instalarea  Situației de Urgență OHAL. În ultimul an 134.94 de oameni au fost dați afară de la locul de muncă. 95.458 de persoane sunt reținute. 7.685 de persoane sunt arestate. 2099 de școli, internatele și universitățile au fost închise. 7.317 de angajaţi din mediul universitar şi academic au fost dați afară de locul de muncă. 4.317 de procurori și judecători au fost destituiți din funcnții. 149 de organe masmedia au fost închise. 231 de ziariști au fost arestați.

Ce mai aşteptăm? Propaganda bine antrenată diseminează informaţii distorsionate. Anumite ţări occidentale care au înţeles pericolul au luat atitudini făţişe: Austria, Germania, Olanda.

In alte ţări însă, fie situaţia nu este înţeleasă, fie sunt preferate jumătăţile de măsură, păstrarea bunelor raporturi cu Ankara fiind primordială. Benficiind de tabloul schimbător şi contradictoriu al peisajului  politic internaţional, de existenţa marilor de crize, de bulversările create de schimbarea administraţiei în SUA, jocul politic al Turciei distruge ceva din esenţa vitală a poporului turc. Reuşeşte să însămânţeze ura de celălalt ca regulă a clipei.

De dragul guvernării cu mână forte, firavele semne democratice au fost demult înbuşite.

Numai măsuri enorme, mobilizări de populaţii pot atrage atenţia unei opinii publice internaţionale complet neputincioase. Recentul Marş de la Ankara la Istanbul a fost un asemenea moment.Marșul pentru justiție” inițiat la 15 iunie la Ankara de principalul partid de opoziție din Turcia pentru a protesta față de arestarea unuia dintre deputații săi a sosit vineri la Istanbul, transmite AFP. Inițiatorul acestei mișcări, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP) – Kemal Kilicdaroglu -, înaintând fără însemne ale formațiunii sale și cu „Justiție” ca singur cuvânt de ordine, s-a alăturat unei mulțimi tot mai numeroase care se întindea vineri până  la limita orizontului (după cum a constatat un corespondent al AFP.

După ce ani de zile Turcia a negat Genocidul Armenian, iată că ea reuşeşte trista performanţă de a declanşa un genocid faţă de propria populaţie. Reîntoarcerea stalinismului în această formă erdoganistă nu numai că distruge un popor prin  iresponsabilitatea  dictaturii care s-a instaurat dar este un lucru de rău augur pentru Europa şi pentru lumea toată. Cleopatra Lorinţiu