Congresul de Cultură și Civilizație Daco-Română. 

Cea de-a doua ediție a Congresului de Cultură și Civilizație Daco-Română s-a deschis joi, în Piața Dacia din Buzău, cu un spectacol folcloric la care au participat peste 200 de persoane, oficialități locale și invitați România și alte șase țări. Congresul are loc în perioada 6-9 iulie, fiind organizat de Fundația ‘Origini Carpatice’ și cofinanțat de CJ Buzău.

„Sunt prezenți invitați din șase țări. Evenimentul are ca scop transmiterea informației istorice din domeniul civilizației geto-dacice și o reactualizare a acesteia în conformitate cu ultimele cercetări și descoperiri în domeniul istoric. Obiectivul general se circumscrie profilului Fundației ‘Origini Carpatice’, de promovarea a valorilor istoriei neamului și ale moștenirii cultural-religioase în contextul păstrării identității naționale”(președintele Fundației ‘Origini Carpatine’, Ștefan Davidescu.); la prezenta ediție au fost înscrise peste 200 de comunicări, dintre care 30 vor fi prezentate în plen.

„Lucrările au fost grupate în trei secțiuni — identitatea etnică a semințiilor autohtone din arealul Carpato-danubiano-pontic, identitate și continuitate lingvistică, identitate arhetipală mentală — și vor fi tipărite în volumul Charta Dacica”.

La Congres participă, printre alții, gen. (r) Mircea Chelaru, Gheorghe Funar, Gheorghe Iscru, George Cadar, Leon Zăgrean, Dumitru Ioncică, Mircea Țicleanu, Branislav Stefanoski (Macedonia), Marius Finca (Canada), precum și invitați din Franța, Germania, Italia și Republica Moldova.

Invitații vor vizita Așezările rupestre de la Colți-Alunișu, trovanții de la Ulmet și alte vestigii istorice și geografice din județul Buzău.