Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut, în noiembrie, faţă de luna anterioară, până la valoarea de 44,1 puncte, fiind corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere.

Creşterea înregistrată în noiembrie a fost cu 0,7 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, această evoluţie datorându-se ambelor componente ale indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAŽ)

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA. Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între zero (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, respectiv anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFAŽ), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele 147 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.