O decizie a Statelor Unite de a inculpa gărzile de corp turce implicate în incidente violente cu protestatari la Washington în luna mai este un „scandal”, a declarat vineri președintele Turciei Tayyip Erdogan, citat de Reuters. „Acesta este un scandal total. Este un semn scandalos despre cum funcționează justiția în Statele Unite”, a mai declarat Erdogan reporterilor după rugăciunea pentru sărbătoarea musulmană Eid al-Adha.

Unsprezece persoane au fost rănite în ceea ce șeful poliției din Washington a descris ca ”un atac brutal” împotriva protestarilor pașnici în fața reședinței ambasadorului Turciei, în timpul vizitei lui Erdogan în SUA.

Un mare juriu din SUA a inculpat miercuri 19 persoane, printre care 15 membri ai forțelor de securitate turce, în legătură cu incidentele violente petrecute între protestatari și personalul de securitate al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în timpul vizitei acestuia la Washington, în luna mai.

Incidentul, petrecut după întrevederea lui Erdogan cu președintele Donald Trump la Casa Albă, a tensionat suplimentar relațiile turco-americane.

”Toți cei 19 inculpați au fost acuzați de conspirație pentru comiterea unei infracțiuni de violență, cu circumstanțe agravante”. Pedeapsa maximă pentru acest cap de acuzare este de 15 ani de detenție, dar sentința finală poate fi mai mare din cauza circumstanțelor agravante, arată procurorii.

Împotriva unor din inculpați au fost formulate capete de acuzare adiționale.

Doar doi din cei 19 inculpați sunt în arest, urmând să compară în fața justiției la 7 septembrie.

Ambasada Turciei i-a considerat responsabili pentru violențele produse pe demonstranții având legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), plasat de Ankara și de Washington pe lista organizațiilor teroriste.