Inovațiile și elitele din domeniile sanitar și veterinar au fost premiate, vineri, în cadrul celei de-a treia ediții a Galei Innovation in Health Awards 2017. La eveniment au participat aproximativ 200 de personalități — profesori, academicieni, doctori, farmaciști, manageri de companii, spitale, clinici, farmacii, reprezentanți ai instituțiilor sanitare și veterinare din România.

„Este a treia ediție (a galei — n.r.), ceea ce înseamnă consecvență și continuitate pentru o cauză nobilă, aceea de a recunoaște oamenii de valoare din domeniul medical, persoanele dedicate, persoanele implicate în proiectele lor. (…) La nivelul sistemului sanitar din România avem un potențial intelectual extraordinar, rezerve de inteligență, de ambiție, ingeniozitate, ori trebuie să onorăm acest potențial și să mulțumim celor care zi de zi, prin muncă, sacrificii, reușesc să asigure progresul medicinei”, a afirmat consilierul de stat Diana Păun.

În cadrul galei au fost premiați ministrul Sănătății, Florian Bodog, care „a reușit de la preluarea mandatului său să respecte calendarul și angajamentele, iar măsurile asumate au fost adoptate și implementate”, managerul Spitalului Polizu — Nicolae Suciu, managerul Spitalului Monza — Carmen Drăgan, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Compania Sanofi pentru insulina bazală analog de ultimă generație, președintele Colegiului Medicilor București — Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România — Viorel Andronie, președintele Senatului UMF „Carol Davila” — Mircea Beuran, Techirghiol Farma Cosmetics.

Au mai fost acordate premii pentru medicină veterinară conferențiarului Narcisa Geanina Mederle de la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, medicului veterinar Constantin Ifteme, reprezentantul Centrului de Endoscopie și Chirurgie Veterinară.

„Facem lucruri foarte frumoase la noi, chiar dacă suntem în medicina veterinară. Suntem în competiție cu primele cinci săli de medicină veterinară din Europa”( Constantin Ifteme.)

De asemenea, juriul a mai acordat premii prorectorului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Alin Bîrțoiu, unui colectiv de medici veterinari și medici umani, dar și profesorului Alexandru Diaconescu de la USAMV, Zenith Pharmaceuticals pentru proiectul „Beauty Help”, profesorului universitar doctor Adrian Streinu Cercel, platforma de recrutare Medijobs, lui

Mircea Nicușor Timofte, reprezentantul Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, proiectului PostAVC, medicului veterinar Nicolae Valentin, chirurgiei robotice Da Vinci, Spitalul Monza, primul spital privat din România care a folosit acest sistem și Marianei Rotariu, reprezentantul Prof Life Clinics.

Juriul galei din acest an a fost format din președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Vasile Cepoi, reprezentantul OMS în România, Alexandru Rafila, profesorii universitari Radu Vlădăreanu de la UMF „Carol Davila”, Gheorghe Solcan de la USAMV Iași, conferențiari universitari dr. Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni, Simona Vlădăreanu de la UMF Carol Davila București, directorul general al CEGEDIM Petru Crăciun și directorul executiv APMGR, Laurențiu Mihai.