România și-a construit un profil solid proeuropean, fiind printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană, a declarat, vineri, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Melania-Gabriela Ciot, la Forumul transfrontalier România-Bulgaria – „De zece ani în UE: Calea de urmat”, organizat la Ruse forumul a fost organizat de către Birourile de Informare ale Parlamentului European de la București și Sofia cu ocazia marcării a zece ani de la aderarea celor două țări la Uniunea Europeană.

Oficialul român a evidențiat, în alocuțiune, bilanțul pozitiv al celor zece ani de apartenență a României la UE, subliniind faptul că țara noastră a resimțit din plin beneficiile care decurg din calitatea de stat membru, precizează sursa citată.

Secretarul de stat a menționat că, în această perioadă, România a înregistrat progrese majore în direcția creșterii economice, a reformei administrative și a modernizării în general la nivelul societății, toate acestea reflectându-se într-o îmbunătățire progresivă și vizibilă a calității vieții cetățenilor români, arată MAE.România a participat la procesul decizional european și a adus, nemijlocit, valoare adăugată proiectului european, a mai susținut oficialul român.

„În toată această perioadă, România și-a construit un profil solid proeuropean, fiind printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană”, a arătat Melania-Gabriela Ciot.

Demnitarul român a subliniat faptul că România va asuma Președinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, într-o perioadă complexă pentru Uniunea Europeană, iar mandatul țării noastre se va înscrie „într-un efort coerent de asigurare a avansării agendei europene și de consolidare a proiectului european (sursă: mae.ro)