Parlamentul European a solicitat marți înghețarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană dacă va fi adoptată reforma Constituției turce, prin care vor fi sporite puterile președintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează France Presse.

Comisia de afaceri externe a Parlamentului European (AFET) le-a cerut Uniunii Europene și statelor membre să ”suspende oficial negocierile de aderare cu Turcia în cel mai scurt timp dacă reforma constituțională este pusă în practică”.

Această reformă, aprobată printr-un referendum în 16 aprilie, ar urma să intre în vigoare după alegerile parlamentare și prezidențiale din Turcia prevăzute pentru 3 noiembrie 2019.

Ea prevede reducerea masivă a atribuțiilor premierului în favoarea unui ‘hiperpreședinte’ care va putea schimba miniștrii și va avea atribuții sporite cu privire la puterea judecătorească — o reformă necesară pentru a asigura stabilitatea țării, potrivit majorității, dar criticată vehement de opoziție, care vede în ea o derivă autoritaristă din partea lui Erdogan.

Rezoluția Parlamentului European, care va avea caracter nonlegislativ, va fi supusă la vot în plenul PE la începutul lunii iulie.

Eurodeputații ‘sunt preocupați de reculul Turciei în materie de stat de drept, drepturile omului, libertatea presei și lupta împotriva corupției’, subliniază Parlamentul European într-un comunicat.

”Ei condamnă sprijinul afișat în numeroase rânduri de președintele turc în favoarea reintroducerii pedepsei capitale, ceea ce ar repune în discuție calitatea de stat membru al Consiliului Europei (organizație paneuropeană cu 47 de țări membre) și ar duce la o suspendare imediată a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, se mai menționează în comunicat.

UE și Turcia desfășoară din 2005 negocieri de aderare, dar acestea au ajuns într-un punct mort. Bruxellesul și Ankara au semnat în martie 2016 un acord cu privire la migranții ce încearcă să ajungă din Turcia în Grecia prin traversarea Mării Egee, înțelegere care a permis stoparea afluxului de refugiați către Europa.