Polonezul Donald Tusk a fost reales, la 9 martie 2017, în funcția de președinte al Consiliului European. Oficialul rămâne în această funcție, pe care o deține din 2014, în ciuda opoziției exprimate de țara sa natală, fiind pentru prima dată când președintele Consiliului European este ales fără a se întruni unanimitatea votului.

Donald Tusk s-a născut la 22 aprilie 1957, în Gdansk, Polonia. În 1976 a început să studieze istoria la Universitatea Gdansk, pe care a absolvit-o în 1980. În anii de studenție s-a implicat în activitățile uniunilor sindicale, prilej cu care l-a cunoscut pe viitorul lider al Sindicatului Solidaritatea Lech Valesa. Tusk a fondat în 1980 Asociația Studenților Independenți, NZS, care a făcut parte din Mișcarea sindicală Solidaritatea, conform site-ului oficial de internet al Consiliului European.

În perioada 1984-1989 și-a câștigat existența lucrând ca alpinist utilitar. În anii respectivi s-a implicat în activitățile sindicatului Solidaritatea, fiind chiar arestat pentru scurt timp, după care a fost eliberat în urma unei măsuri de amnistie anunțate de generalul Jaruzelski.

În 1983, Tusk a înființat publicația lunară, care funcționa în ilegalitate, ”Political Review”, ce promova liberalismul economic și democrația liberală. În anii ’90 a publicat mai multe cărți despre istoria Gdanskului, unele dintre acestea fiind foarte bine vândute.

A fondat în 1991 Partidul Congresul Liberal Democrat (KLD). Trei ani mai târziu, KLD s-a unit cu partidul fostului premier Tadeusz Mazowiecki, apărând astfel Uniunea Libertății (UW). A fost membru al Parlamentului polonez începând din 1991.

tusk

În ianuarie 2001, a fondat Platforma Civică (Platforma Obywatelska — PO) care, în alegerile din septembrie, a intrat în Parlament cu 12,7 la sută din voturi (65 de deputați), iar în 2003, Tusk a devenit președintele PO. În alegerile din 2005, formațiunea sa ocupat locul al doilea cu 24,14% și a refuzat propunerea principalei forțe politice Lege și Justiție de a intra la guvernare.

În 2005, Platforma Civică l-a nominalizat pentru a candida la alegerile prezidențiale, pe care le-a pierdut în turul al doilea în fața lui Lech Kaczynski.

Grateful for trust & positive assessment by #EUCO. I will do my best to make the EU better.

— Donald Tusk (@eucopresident) 9 mars 2017”

Tusk și Platforma Civică au câștigat alegerile parlamentare din 2007, învingând partidul premierului Jaroslaw Kaczynski, Lege și Justiție. Ca urmare a câștigării alegerilor, Donald Tusk a fost numit în 2007 premier al Poloniei. A deținut această demnitate timp de șapte ani, fiind cel mai longeviv premier al Poloniei democrate și primul care a fost reconfirmat în această funcție.

În 2014, Donald Tusk a fost ales în unanimitate președinte al Consiliului Euruopean.

De la crearea funcției de președinte al Consiliului European, în 2009, deținătorii acesteia au fost aleși în unanimitate — belgianul Herman Von Rompuy în 2009 și 2012 și Tusk în 2014.

http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/03/09/le-polonais-donald-tusk-est-reelu-president-du-conseil-europeen_5092126_3214.html

http://www.leparisien.fr/international/donald-tusk-reconduit-a-la-tete-du-conseil-europeen-09-03-2017-6748257.php