Un reprezentant al tătarilor din Crimeea a fost condamnat luni la opt ani de închisoare pentru că a organizat în 2014 o manifestație de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei, manifestație care a dus la confruntări soldate cu doi morți, informează AFP.

Ahtem Ciygoz, fost vicepreședinte al Mejlis-ului, Adunarea Tătarilor din Crimeea, a fost declarat vinovat de justiția rusă pentru organizarea de „revolte în masă”, în februarie 2014, cu câteva săptămâni înainte de anexarea peninsulei ucrainene la Rusia.

Această manifestație, organizată în 26 februarie 2014 în fața Parlamentului Crimeei din Simferopol, a dus la confruntări între susținătorii Kievului și cei ai Moscovei, soldate cu doi morți și peste 20 de răniți.

Ciygoz a fost arestat în ianuarie 2015. Avocatul său, Nikolai Polozov, a denunțat verdictul ca fiind „ilegal și nefondat” și a anunțat că va face recurs la Curtea Supremă rusă.

crimeea

Amnesty International a calificat procesul drept „farsă” și a cerut eliberarea imediată și necondiționată a militantului tătar.

La rândul său, Consiliul Europei a estimat, într-un comunicat, că această condamnare „reprezintă o nouă lovitură dată situației deja dificile a tătarilor din Crimeea”.

Tătarii din Crimeea, comunitate musulmană care s-a opus majoritar anexării Crimeei de către Rusia, anexare considerată ilegală de Kiev și Occident, sunt supuși unor puternice presiuni din partea autorităților ruse.