O nouă particulă formată din trei quarci, cele mai mici „cărămizi” ale materiei cunoscute, a fost descoperită la Large Hadron Collider (LHC), anunțat joi Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), „Este o particulă foarte grea și instabilă”, a explicat pentru AFP Matthew Charles din cadrul Laboratorului de fizică nucleară și înalte energii a CNRS, de la universitatea Pierre și Marie Curie, care a participat la cercetări.

Această nouă particulă, botezată „Xicc++”, este formată din doi quarci de tip charm și un quarc de tip up, făcând parte din familia barionilor.

Practic, toată materia pe care o observăm în jurul nostru este formată din barioni, dintre care cei mai cunoscuți sunt protonii și neutronii. Cum există șase tipuri de quarci, există numeroase tipuri de barioni.

Particula „Xicc ++”, cu doi quarci de tip charm (quarci grei), a fost teoretizată, dar până în prezent nu a putut fi observată.

„Această observare este o validare a calculelor bazate pe modelul standard”, explică cercetătorul.

„Modelul standard”, elaborat la începutul anului 1970, integrează cunoștințele actuale despre particule și forțele fundamentale. El nu explică însă existența materiei întunecate și a energiei întunecate, care reprezintă împreună 95% din Univers.

Modelul nu permite nici înțelegerea gravitației sau a teoriei generale a relavității a lui Einstein. Oamenii de știință încearcă prin urmare să descopere o breșă în această teorie, iar descoperirea de noi particule îi ajută să o supună la noi teste.

Existența acestei noi particule a fost dovedită datorită experiențelor desfășurate la marele accelerator de particule LHC, aflat la frontiera între Elveția și Franța.

„Pentru a produce aceste particule aveți nevoie de coliziuni de înaltă energie, de un accelerator de particule precum LHC”, susține Matthew Charles.

„Particula a existat pentru numai 0,0000000000005 secunde și s-a mișcat între 50 și 100 de milionimi dintr-un metru”, a declarat pentru DPA directorul pentru cercetare al CERN, Giovanni Passaleva.

LHC a permis descoperirea în 2012 a celebrului Boson al lui Higgs, considerat de fizicieni cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei și numit și „particula lui Dumnezeu”.

https://home.cern/fr/about/updates 

http://www.europe1.fr/sciences/decouverte-dune-nouvelle-particule-de-matiere-3382103