Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit marți sud-vestul Turciei, în apropierea stațiunii Bodrum de pe țărmul Mării Egee, a anunțat Institutul american de geofizică (USGS), relatează Reuters și AFP.

Cutremurul s-a produs la 14 km sud-est de orașul Bodrum, de pe malul Mării Egee, la o adâncime de 10 km, a precizat USGS. Nu se știe până acum dacă au existat răniți în urma seismului. Totuși, notează AFP, multe persoane care se aflau la Bodrum s-au panicat și au ieșit în stradă, temându-se că clădirile s-ar putea prăbuși, a informat postul turc NTV.

Bodrum este o stațiune foarte populară și este plină de turiști turci și străini în lunile de vară, notează Reuters.

„Ne-am zguduit în timpul nopții și apoi din nou foarte puternic în această dimineață. Mi-am pus pantofii și am mers în altă cameră care a fost zgâlțâită tot timpul, a durat mult timp”, a declarat telefonic un martor pentru Reuters.

Cutremurul nu este singurul care a zguduit regiunea Mării Egee în această vară. Luna trecută, un seism puternic, cu magnitudinea între 6 și 6,7, a provocat moartea a doi turiști pe insula grecească Kos și rănirea a sute de persoane în Turcia și Grecia, făcându-i pe oameni să iasă panicați pe stradă și provocând haos și în stațiunea Bodrum.

În iunie, un seism puternic cu magnitudinea 6,3 a lovit coasta vestică a Turciei și insula greacă Lesbos, provocând moartea unei persoane și zguduind clădiri și în provincia turcă Izmir, și în capitala greacă Atena.