12 persoane au murit în violenţele din Iran de la începutul protestelor, în urmă cu patru zile, împotriva guvernului şi dificultăţilor economice - şomaj, preţuri ridicate şi corupţie.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că ‘este timpul pentru o schimbare’ în Iran, după violenţele soldate cu victime din ultimele zile, cele importante mişcări de protest împotriva puterii de la marile manifestaţii din 2009, relatează AFP.

„Iranul a eşuat la toate nivelurile, în ciuda acordului extrem de prost cu administraţia Obama”, a scris Trump pe Twitter.

„Marele popor iranian este reprimat de mulţi ani. Vrea hrană şi libertate. Bogăţia Iranului este prădată, la fel şi drepturile omului. Este timpul pentru o schimbare”, a adăugat el. („Oppressive regimes cannot endure forever, and the day will come when the Iranian people will face a choice. The world is watching!”„)

Este al treilea mesaj începând de vineri prin care preşedintele american atacă regimul iranian.Sâmbătă, el a atras atenţia că „regimurile asupritoare nu pot dura la infinit”.

„Întreaga lume înţelege că bunul popor al Iranului vrea o schimbare şi că, în afară de vasta putere militară a SUA, poporul iranian este cel de care liderii săi se tem cel mai mult”, a scris Trump într-o postare pe Twitter, reluând fragmente din discursul său de la 19 septembrie de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Manifestaţiile sunt dispersate de poliţia iraniană

Aceste mesaje au fost însoţite de atenţionările pe un ton similar ale vicepreşedintelui american Mike Pence, purtătorului de cuvânt al Casei Albe şi ambasadoarei SUA la ONU, Nikki Haley.

De la venirea la conducerea SUA a lui Donald Trump în urmă cu un an, Iranul este una din ţintele predilecte ale atacurilor administraţiei americane, care denunţă mereu ambiţiile regionale ale Teheranului, implicarea acestuia în mai multe conflicte care au loc în regiune, cum sunt cele din Siria şi Yemen, precum şi programul său de rachete balistice.

Administraţia americană denunţă de asemenea cu regularitate acordul nuclear internaţional încheiat în 2015 pentru garantarea unei utilizări paşnice a programului atomic al Iranulu

La o zi după apelul său la calm şi după promisiunea pentru „un mai mare spaţiu de afirmare pentru critici”, preşedintele Hassan Rohani a avertizat luni că „poporul iranian le va răspunde celor care creează probleme” şi care, în opinia sa, nu reprezintă decât „o mică minoritate”.

Numărul morţilor a crescut la 12  în urma manifestaţiilor de duminică seara care au avut loc în mai multe oraşe iraniene, a indicat luni televiziunea de stat iraniană, fără să ofere detalii, potrivit AFP şi Reuters.

Potrivit televiziunii, şase persoane au fost ucise de „tiruri suspecte” în violenţele care au afectat Toyserkan (vest), în timp ce mai devreme presa informase despre patru morţi în oraşele Izeh (sud-vest) şi Dorud (vest), relatează AFP.

protest
Potrivit televiziunii, şase persoane au fost ucise de „tiruri suspecte” în violenţele care au afectat Toyserkan (vest), în timp ce mai devreme presa informase despre şase morţi în oraşele Izeh (sud-vest) şi Dorud (vest), relatează AFP.

„În evenimentele de aseară, din păcate, un total de aproximativ 12 persoane au fost ucise în mai multe oraşe”, conform postului oficial de televiziune, care a difuzat imagini cu daunele provocate de demonstraţiile antiguvernamentale în Iran, informează Reuters.

Poporul iranian va răspunde „instigatorilor la tulburări şi fărădelegi”, a declarat luni preşedintele iranian Hassan Rohani, după o nouă noapte de manifestări violente ce au afectat mai multe oraşe din provincie. „Poporul va răspunde instigatorilor la tulburări şi fărădelegi” care sunt o „mică minoritate”, a insistat Rohani, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene


https://www.ouest-france.fr/monde/iran/iran-nouvelle-manifestation-contre-le-regime-teheran-5477802

https://www.theguardian.com/world/2017/dec/31/scale-and-speed-of-iranian-protest-wave-is-a-jigsaw-puzzle-say-observers