Banca Naţională a României (BNR) insistă pe o structură mai bună a bugetului, respectiv o pondere mai mare a cheltuielilor pentru investiţii, a declarat, luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, într-o conferinţă de presă.

„Nu este de dorit o politică fiscală prociclică. Când ai o asemenea creştere economică, să ai un deficit la limita permisă de UE… Din datele preliminare pe care le avem, deficitul fiscal se închide sub 3%. Acesta lucru înseamnă eforturi din partea Ministerului de Finanţe. BNR insistă pe o structură mai bună a bugetului, structura cheltuielilor, cum se zice”, a spus Isărescu.
„BNR insistă pe faptul să avem o pondere mai mare a cheltuielilor pentru investiţii în total cheltuieli bugetare. În acest fel, treptat, creşterea economică să se bazeze în mai mare măsură pe investiţii şi în mai mică măsură pe consum. Cu cât se va face mai repede, cu atât mai bine va fi mai bine. Aceasta este opinia Băncii Naţionale”, a mai arătat guvernatorul BNR.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât luni majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 9 ianuarie 2018.

De asemenea, Consiliul a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 0,75% pe an, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3% pe an, de la 2,75% pe an.O altă hotărâre vizează păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.