Omul de știință român a primit aceste distincții la Toulouse, în Franța, în cadrul ceremoniei de închidere a celui de-al 30-lea Congres Mondial al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic Foto 2: În aprilie 2017, Uniunea Astronomică Internațională a anunțat faptul că Asteroidul 10707 a primit numele ''Prunariu'', în onoarea primului și singurului cosmonaut român.

Dumitru Prunariu a devenit Membru Eminent al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, cea mai înaltă distincție acordată astronauților

Cosmonautul român Dumitru-Dorin Prunariu a fost decorat vineri cu cea mai înaltă distincție a Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), cea de Membru Eminent (Distinguished Member), și cu insigna de aur acordată membrilor ASE.

De-a lungul anilor, doar 10 astronauți și cosmonauți din lume au mai primit această distincție, care se acordă rar și doar pentru merite excepționale.

Omul de știință român a primit aceste distincții la Toulouse, în Franța, în cadrul ceremoniei de închidere a celui de-al 30-lea Congres Mondial al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, din care fac parte peste 400 de astronauți și cosmonauți din 36 de state.

I-au fost recunoscute astfel meritele deosebite în promovarea asociației și a obiectivelor sale, în promovarea activităților acesteia în cadrul Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), pentru activitățile desfășurate în calitate de membru în comitetul executiv al asociației în câteva mandate, în calitate de președinte al asociației (2011-2014) și președinte al filialei europene a acesteia (2010-2016), cât și ca unul dintre membrii fondatori ai ASE (1985) și singurul participant la toate cele 30 de congrese anuale ale acesteia desfășurate până acum.

Dumitru-Dorin Prunariu, acum în vârstă de 65 de ani, a devenit, la 28 de ani, primul și singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, într-o misiune ce a durat aproximativ 8 zile.

De-a lungul activității sale a fost distins cu numeroase premii și decorații. În aprilie 2017, Uniunea Astronomică Internațională a anunțat faptul că Asteroidul 10707 a primit numele ”Prunariu”, în onoarea primului și singurului cosmonaut român.

Dumitru-Dorin Prunariu, acum în vârstă de 65 de ani, a devenit, la 28 de ani, primul și singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, într-o misiune ce a durat aproximativ 8 zile.

Ediția din acest a Congresului Mondial al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, care este organizat anual, s-a desfășurat în perioada 16 — 21 octombrie.

La încheierea evenimentului, Comitetul executiv al ASE a acordat distincțiile anuale ale asociației. Cu sediul în Statele Unite, Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic are patru filiale regionale (Statele Unite, Rusia, Europa, Asia).