Purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert

Cetățenilor turci din Germania nu li se va permite să voteze la referendumul organizat de Ankara privind reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, relatează DPA.

”Este de neconceput din punct de vedere politic să fim de acord cu un vot asupra unei chestiuni care este în contradicție cu Constituția germană și cu valorile europene”, a spus Steffen Seibert.

”Dacă o altă țară dorește să organizeze alegeri sau un vot la ambasadele și consulatele sale din Germania, această chestiune va trebui aprobată”, a mai spus oficialul german.

Circa 1,4 milioane de cetățeni turci din Germania sunt eligibili să voteze la alegerile din Turcia. Circa jumătate dintre ei au participat la recentul referendum privind întărirea puterilor președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Erdogan a declarat în repetate rânduri că intenționează să lase cetățenii turci să decidă dacă doresc reintroducerea pedepsei cu moartea în țara lor.