„La 100 de ani de la cea mai importantă operațiune militară a Armatei Române din Primul Război Mondial, președintele Klaus Iohannis onorează la Mărășești memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru o Românie unită și puternică”, a precizat Administrația Prezidențială, miercuri, într-un comunicat.

Cu această ocazie, președintele Iohannis va decora drapelele de luptă ale unităților militare succesoare ale tradițiilor de luptă de acum 100 de ani, se va adresa participanților, reprezentanți ai autorităților publice, corpului diplomatic și cultelor, și va oferi Mausoleului de la Mărășești un drapel comemorativ.

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Mihai Tudose  participă duminică la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la bătălia de la Mărășești.