Purtătorul de cuvânt al statului Austriac a anunțat că, autoritățile din Austria au interzis intrarea în țară a ministrului economiei turc, Nihat Zeybekci, care urma să participe la un eveniment legat de împlinirea unui an de la puciul eșuat din Turcia, citat luni de Reuters.

Din motivul că face apel la crimă și tortură în masă pentru membri Mișcării Hizmet, ministrul turc a fost văzut ca pericol pentru securitatea țării statului Austriac, la care i s-a interzis intrarea în țară.

„Pot confirma că ministrul de externe (austriac) Sebastian Kurz i-a interzis practic ministrului economiei turc să intre în țară”, a declarat purtătorul de cuvânt pe postul de radio ORF.

Acesta a menționat că evenimentul la care ar fi trebuit să participe oficialul turc este unul „foarte mare” și că vizita sa ar fi reprezentat „un pericol pentru ordinea publică și securitatea Austriei”.

Decizia autorităților austriece vine după cea similară anunțată vineri de cele olandeze, care au afirmat că vicepremierul turc Tugrul Turkes „nu este binevenit” în Olanda pentru a asista la o ceremonie organizată de expați turci pentru a marca împlinirea unui an de la puciul eșuat.

În primăvară, tensiunile au crescut între Olanda și Turcia după ce autoritățile olandeze le-au interzis unor miniștri de la Ankara să participe la evenimente de campanie pe teritoriul olandez înainte de controversatul referendum constituțional din Turcia de la 16 aprilie, în urma căruia președintele Recep Tayyip Erdogan și-a sporit prerogativele. Germania a blocat la rândul său evenimente ale unor oficiali turci care voiau să le vorbească votanților expatriați înainte de referendum, iar Berlinul a refuzat să îi permită lui Erdogan să se adreseze cetățenilor turci în timpul vizitei sale la Hamburg pentru summitul G20 care a avut loc vineri și sâmbătă.