Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a semnalat vineri, într-o intervenție la dezbaterea din Consiliul de Securitate pe tema implementării agendei cu privire la Femei, Pace și Securitate, participarea a 40 de reprezentante ale României în diverse operațiuni de pace conduse de Națiunile Unite sau de alte organizații naționale. Sursa foto: mpnewyork.mae.ro

De asemenea, Jinga a amintit și faptul că o polițistă româncă a obținut titlul de cea mai bună femeie polițist prezentă într-o operațiune de menținere a păcii în anul 2015, în timp ce o alta ocupă postul de șef de operațiuni în misiunea ONU din Liberia.

El a evidențiat faptul că în perioada 1-2 noiembrie 2017 se va desfășura, la București, Conferința Femeilor Francofone.

Potrivit unui comunicat al Misiunii Permanente a României la Națiunile Unite, remis sâmbătă AGERPRES, ambasadorul Ion Jinga a mai subliniat că „dincolo de prezența numerică a femeilor, este necesară o integrare calitativă a acestora în procesele care vizează asigurarea păcii și stabilității globale”.

Reprezentantul Permanent al României la ONU s-a referit la importanța implementării rezoluției CS 1325, care a introdus un nou concept, acela al păcii durabile, și a menționat progresele Bucureștiului în implementarea agendei Femei, Pace și Securitate.

Jinga a notat în context aderarea României la rețeaua de puncte de contact naționale lansată la New York la 23 septembrie 2016, adoptarea de către Ministerul Apărării a unui plan național privind incluziunea femeilor cu aplicare până în anul 2024, găzduirea, la București, în iunie 2017, a Conferinței miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est pe tema rolului femeilor în asigurarea păcii și securității, precum și participarea ministrului afacerilor externe român la evenimentul organizat de Departamentul pentru Operațiunile de Menținere a Păcii al ONU, Marea Britanie, Peru și România, în marja deschiderii celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, cu privire la prezența femeilor în operațiunile de menținere a păcii.

În cadrul dezbaterii de vineri din Consiliul de Securitate al ONU, au susținut intervenții reprezentanții Secretarului General al ONU, UN Women, OIF, ai Grupului de lucru non-guvernamental Women, Peace and Security, SEAE, OSCE, precum și ai 84 de state care au pledat pentru recunoașterea rolului femeilor în asigurarea păcii mondiale și, totodată, în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, mai relevă comunicatul Misiunii Permanente a României la Națiunile Unite.